Poate nu postura e problema
Stai câteva ore la birou, te ridici de pe scaun și simți nevoia să te îndrepți sau să te întinzi puțin…spatele e rigid, poate te și doare, iar primul gând e aproape mereu același: „Sigur stau prost.” Darlucrurile sunt ceva mai nuanțate, nu există o singură poziție „corectă” în care ar trebui să reușim să stăm opt ore pe zi.
Corpul nostru poate tolera foarte bine multe poziții, însă ce tolerează mai greu este să rămână mult timp în aceeași poziție, mai ales când și în restul zilei are parte de puțină mișcare.
De asta, în loc să cauți obsesiv postura perfectă, încearcă să te gândești mai mult la cât de des îți schimbi poziția.
Un lucru simplu pe care îl poți încerca chiar de mâine
Un truc pe care îl recomandăm des în cabinet este să îți pui o alarmă pe telefon la fiecare45 de minute. Când sună, ridică-te pentru 2–3 minute, mergi puțin prin birou, ia-ți apă, întinde-tesau pur și simplu schimbă poziția înainte să te așezi din nou. Nu pentru că la minutul 46 se întâmplă ceva rău cu spatele tău,ci pentru că atunci când suntem prinși în muncă, două-trei ore pe scaun pot trece fără să ne dăm seama. Cu timpul, ideal este ca aceste mici pauze să devină un obicei și să nu mai ai nevoie de telefon ca să îți amintească.
Și nu încerca să compensezi o zi întreagă de stat pe scaun doar prin faptul că „stai drept”. Mișcarea din restul zilei contează. O plimbare, sală, bicicletă, alergarea sau orice altă activitate pe care o faci cu plăcere și constant sunt mult mai importante decât să urmărești toată ziua unghiul perfect al spătarului.
Dar dacă spatele continuă să doară?
Aici nu mai există un răspuns universal. Durerea de spate poate fi influențată de mai multe lucruri: câtă mișcare faci, cât de bine tolerezi anumite activități, episoadele anterioare de durere, recuperarea, somnul sau perioadele mai solicitante.
De aceea, două persoane care petrec opt ore la același birou pot avea experiențe complet diferite. Și tot de aceea nu credem foarte mult în „cele 3 exerciții care rezolvă orice durere de spate”. Dacă durerea persistă, revine tot mai des sau începe să te limiteze, mai util este să afli de ce apare în cazul tău și apoi să alegi ce ai de făcut.
Până atunci, dacă ar fi să rămâi cu un singur lucru din articolul acesta:
Nu încerca să stai perfect, încearcă să nu stai la fel toată ziua, iar alarma de 45 de minute poate fi un început foarte bun.
La ALRO Med Kinetic Center, dacă durerea continuă să te deranjeze, putem începe cu o evaluare și să vedem ce se întâmplă în cazul tău.